Nuvela științifico-fantastică „Țara norilor purpurii” descrie o expediție grea și primejdioasă, bogată în evenimente dramatice, pe planeta Venus, una din cele mai greu accesibile planete ale sistemului solar.
La sfîrșitul secolului XX, în toiul marii ofensive pentru cucerirea de către om a spațiului cosmic din apropierea Soarelui, s-au descoperit pe Venus zăcăminte neobișnuit de bogate de minereuri radioactive, cărora li s-a dat denumirea de „Golconda uranică”. Pentru asaltul planetei Venus, constructorii sovietici concep o navă interplanetară de tip nou — racheta fotonică „Hius”. Un grup select de cosmonauți, alcătuit din șase oameni, este trimis să exploreze misterioasa „Golcondă uranică” și să instaleze în apropierea ei primul rachetodrom.
Aventurile prin care trece expediția în uriașele mlaștini și pustiuri negre de pe Venus sînt relatate în nuvela de față, în care facem cunoștință cu „centura roșie” și cu „enigma lui Tahmasib” și ai cărei eroi, animați de simțul datoriei și al tovărășiei, dau numeroase pilde de curaj, luptînd pentru cucerirea naturii de către om. Tinerii autori ai nuvelei, orientalistul Arkadi Strugatki și astronomul Boris Strugatki, au publicat pînă acum mai multe nuvele științifico-fantastice în diverse reviste și continuă să scrie în acest gen. În prezent ei lucrează la o nuvelă care ne povestește ce s-a întîmplat mai departe cu eroii romanului „Țara norilor purpurii”.